Yang Intimate Apartment. Industrial style
Amenajare – Stadiul final
Intenția mea, după toate spusele clientului a fost să creez un spațiu cu elemente industriale aduse în contemporan, cu linii drepte, cu multe zone practice în cei 54 m.p., dar de care să nu te împiedici prin niciun circuit. Un pic din Birmingham-ul elegant din Peaky Blinders, însă îmbrăcat cu aer modern, cool, actual.
Spațiul este confortabil și primitor, ca un hotel boutique elegant dar nepretențios, si, nu în ultimul rând, foarte personalizat cu elemente preferate – precum brazi, portrete, texturi închise și elegante, locuri pentru sticle de colecție, loc de narghilea, loc de stat la laptop cool.
Un obiect structural central al amenajării a fost stâlpul din zona de dining, care a fost decopertat și lăsat așa cum l-am găsit sub rigipis – beton imperfect, pe care am dat două straturi de lac. Un alt loc important pentru Cosmin era mini-barul de whiskey, o zonă de servit whiskey și narghilea, chiar alături de personajul preferat, Tommy Shelby din serialul Peaky Blinders.
Spațiul va fi cu siguranță completat de Paco, pug-ul casei, care se potrivește perfect în context: aparent sobru-serios, dar extrem de prietenos!


















Amenajare – Simulare 3D
Cosmin a spus că vrea un loc cu ordine și cu atmosferă ca în serialul Peaky Blinders, dar puțin mai prietenos și cald. A spus că vrea nuanțe masculine, de negru, gri de orice fel, maro lemn închis. Deși punctual a refuzat orice formă deschisă, feminină, circulară, culoare veselă, accesorii, totuși din poze și discuții a reieșit că e atras de ambientele intime și spațiile foarte bine armonizate și cu acel sentiment de acasă.
El a mai dorit să acordăm mare atenție materialelor, să fie mate și robuste, finisate premium. Stilul industrial fiind stilul câștigător pentru client, vedetele au devenit: texturile brute precum beton, metalul negru, cărămida neagră și lemnul. Dar aceste texturi trebuiau să fie fine, cu touch elegant și acompaniate de accente fresh și de lumină caldă, difuză.
Mai jos simulările 3D propuse după acest Brief și pe care de altfel am continuat cu implementarea:














Spațiul în faza inițială
Am preluat apartamentul în stadiul la gri, fiind existente finisajele, însă au fost înlocuite într-o proporție substanțială.
Este vorba de un apartament de 2 camere din zona Obor-Colentina, de 54 m.p., cu bucătăria open-space spre living și o terasă deschisă.
Dintre finisaje s-a păstrat doar parchetul din zona de living și dormitor. În rest, am decopertat pereți, am schimbat ceramica în baie, bucătărie, hol și terase, am mutat racordările pentru bucătărie pentru a o poziționa în L și nu în linie. Am schimbat pozițiile firelor pentru corpurile de iluminat, schema de prize și întrerupătoare, iar ulterior am texturat pereții cu vopsea și tapet.
Mai jos imagini din stadiul „Before”:











Cu ce sa incep….in primul rand am avut o deosebita placere sa colaboram la amenajarea apartamentului nostru. Nu as fi reusit niciodata sa il vad la final fara ajutorul tau mai ales ca eu nu sunt in tara si a trebuit sa colaboram la distanta. Apartamentul arata superb, combinatia de culori ofera o stare de relaxare si da aceea nota de “acasa”. Stii cum se spune, nicaieri nu e mai bine ca acasa si cu ajutorul tau am reusit sa ne vedem visul indeplinit. Multumesc mult pentru tot si sa ne auzim sanatosi la urmatorul proiect.